Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Webinariile YouTube si G Suite for Nonprofits via Google la Școala Digitală pentru ONG-uri 20-06-2017


Te poți înscrie la cele mai noi 2 webinarii din cadrul ONG Online: Școala Digitală pentru ONG-uri înainte de vacanța de vară -  http://ongonline.techsoup.ro/ .

 

Cu sprijinul Google România, în iunie și iulie, ne familiarizăm cu 2 dintre produsele Google oferite organizațiilor nonguvernamentale prin programul Google for Nonprofits: YouTube și G Suite. Prin G Suite, Google pune la dispoziția ONG-urilor resurse pentru a comunica mai eficient prin conturi nelimitate de e-mail pe domeniul propriu, pentru lucru colaborativ mai facil prin Google Docs, Sheets, Forms și Slides, pentru un bun management al timpului în echipă și pentru o comunicare mai ușoară la distanță prin instrumente pentru conferințe video cu până la 25 de participanți. Prin conturile de YouTube pentru organizații non-profit, ONG-urile eligibile pot crea referințe în video-uri către site-ul organizației sau alte legături de interes și pot edita ușor materialele video.

 

Despre ce poți învăța la webinariile Google în Școala Digitală:

 

10 sfaturi ușor de implementat pentru a obține vizibilitate pe YouTube,
29 iunie 2017, ora 17:00

 

Împreună cu Denis Murărescu, AdWords Sales Consultant Google România, descoperim bune practici în ceea ce privește vizibilitatea pe YouTube și trecem prin 10 tips-uri testate și ușor de implementat de către oricine pentru a ne îndeplini obiectivele de promovare ale organizației noastre.

 

Primii pasi in G Suite for Nonprofits: 10 idei de productivitate pentru ONG-uri
6 iulie 2017, ora 17:00

 

Împreună cu Ana Sipciu, Industry Manager Google România, descoperim ce produse Google include G Suite for Nonprofits, în ce arii ale activității organizației se pot utiliza ele și cum te ajută să economisești timp.

 

Înscrierea la webinarii este gratuită pentru organizațiile înscrise în Programul TechSoup România și se realizează prin completarea unui profil pe pagina http://ongonline.techsoup.ro/  

 

Odată înscris și validat în Programul TechSoup, un ONG poate aplica la programul Google for Nonprofits, programul care oferă acces gratuit la produse și instrumente Google, special create pentru ONG-uri: Google Ad Grants, YouTube Nonprofit Program și G Suite for Nonprofits. Mai multe detalii despre Google for Nonprofits, aici: https://www.techsoup.ro/intrebari-frecvente-google-organizatii-nonprofit