Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

S-au infiintat cele 54 de afaceri in proiectul Start-up Urban! 26-07-2019

Ideile despre care vorbeam la începutul proiectului Start-up Urban s-au materializat și au fost înființate cele 54 de afaceri cu profil non-agricol, în mediul urban din Regiunea Centru a României.

 

 

Beneficiarii cu planuri de afaceri selectate prin concursul organizat în prima etapă a proiectului, între august - noiembrie 2018, au parcurs stagii de practică și au beneficiat de consultanță-mentorat intre ianuarie 2018 - iulie 2019

 

 

Ulterior înființării, fiecare dintre cele 54 de întreprinderi va primi, în două tranșe, ajutorul de minimis în valoare de maximum 39.000 euro, prima tranșă de maximum 75%, urmând a fi acordată imediat după semnarea contractului de subvenție.

 

Tranșa finală, reprezentând diferența până la valoarea totală, se acordă după ce beneficiarul grantului dovedește realizarea din activitatea curentă, în termen de 12 luni, de venituri reprezentând minimum 30% din valoarea tranșei inițiale. În cazul nerespectării acestor condiții, tranșa finală nu va fi acordată.

 


Beneficiarii vor implementa planurile de afaceri pe perioada primelor 12 luni de funcționare și finanțare, urmărind realizarea obiectivelor și angajarea, în maximum 6 luni de la semnarea contractului de subvenție, a cel puțin 2 persoane cu domiciliul în Regiunea Centru.

 

După lansarea noilor afaceri, activitatea de consultanță / mentorat oferită celor 54 de beneficiari încetează, începând acțiunea de monitorizare a implementării planurilor de afaceri.
 

În acest prim an de funcționare, activitatea celor 54 de afaceri înființate va fi monitorizată de către administratorii schemei de grant (liderul de consorțiu și partenerii proiectului), prin monitori județeni. În baza informațiilor primite și analizei acestora, administratorii de grant vor realiza recomandări și indicații de corectare a eventualelor abateri.

 

Aceasta este lista finală a beneficiarilor și a afacerilor înființate de aceștia:

 

Judetul Alba - PMAI

Onica Stefan

SC INTELLISYS ENGINEERING SRL

Costan Iuliana – Alina

SC TRILOGY STUDIO SRL

Toderean Maria Elena Denisa

SC MCREATIV BRODART SRL

Barbat Ruxandra Teodora

SC ZMEURICI SRL

Burian Mariana Simona

SC HERMES CLEAN SRL

Rusu Petriana-Sorina

SC DEUTSCH ALTERNATIV SRL

Secareanu Lucian Daniel

SC TIGROS MARK TECH SRL

Florea Ioan-Marius

SC INTEGRO ENGINEERING SRL

Contor Alexandru

SC ALEBOGDI BRUNOS SRL

Buta Emil Ioan

SC PEARLINE SRL

Județul Brașov - APRSC

Stratila Marius

SC MASSIF MTB & BC EXPERIENCE SRL

Stancescu Mihail Ciprian

SC ECODESIGN TOOLS SRL

Broscotean-Scirneciu Mihai

BROSCOTEAN SCÎRNECIU MIHAI II

Rus Iuliana Petronela

SC PETRO TOPO CAD SRL

Nastase Florin

SC BART GARAGE SRL

Craciun Mihaela

SC MICA NOEL SRL

Cirstica Adrian Ionut

SC BVKD MEDIA SRL

Tutunaru Mihaela

SC GINGER CONCEPT SRL

 

Județul Covasna – SC Edukado SRL

Budai Hunor-Attila

SC IBEROSTAR S.R.L

Márton Szabolcs

SC NITARON DESIGN S.R.L

Pap Flechamer Henrietta

SC EVER FIXIT S.R.L.

Dumitrescu Maria-Corina

SC DMC STUDIO S.R.L

Județul Covasna - APRSC

Czine Emese

SC NEWER TURNING S.R.L

Bagoly Levente

SC WUNDERPLATZ S.R.L

Bartha Balazs

SC ADB BIOMASS S.R.L.

Istvan Csilla Maria

SC CHERY CHAIR S.R.L.

Județul Harghita - SC Edukado SRL

Szilágyi Levente

SC CAMELCODING S.R.L.

Szakács Botond

SC HEBO GETAWAY S.R.L.

Sabău Henrieta

SC HEBO TRAILERS S.R.L

Balázs Ildikó

SC MAGIC ALL PETS S.R.L

Szász Balázs Kinga

SC SZBK NATURADENT S.R.L

Xántus Zsolt

SC LEARNLOGICS S.R.L

Vas Réka

SC MAGTAR PROJECT S.R.L

Sprencz Tamás

SC CUBA LOFT CAFE S.R.L.

Bató Katalin

SC FOGTÜNDÉR S.R.L

Județul Mureș - FNTM

Budian Petru Ionut

SC FORAJE MURES SRL

Sterp Ionut Dan

SC FINANCIAL ADVISER & SPORT CONSULTANT SRL

Zagon Raul Nicolae

SCREEDING PUMP SRL

Todea Moga Doru Ciprian

RCT FACILITY SRL

Gal Csilla

SC CREACTIVITY EVENT SOLUTIONS SRL

Mihalte Cosmin Iosif

SC AUTHENTIC INTERIOR DESIGN SRL

Wagner Adrian Emanuel

SC YOUNG AND SMART KIDS SRL

Muresan Ioan Dorin

SC MAPARE CAD3D SRL

Farcas Monica

SC HOINARI PRIN LUME SRL

Județul Sibiu - FNTM

Ionescu Florin

SC OAK TREE TRAVEL S.R.L

Mesea Ioan Horatiu

SC Gastro Sibiu SRL

Piloiu Ion

SC NATY DELICE S.R.L

Drăgoi Mihaela

SC CATERING NUTRITIONAL S.R.L

Matei Letiția Ionela

SC SPRINT ARENA SRL

Roșca Daniel Marian

SC APICTURE SRL

Gnandt Andrei

SC GNANDTA SMILE SRL

Vătafu Steliana

SC ATELIERUL CU HARTIE SRL

Popescu Vasile

SC RISE UP DANCE SRL