Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Proiect MICESA: Incepe al treilea curs gratuit de calificare 03-10-2018

 

O componentă importantă a proiectului „Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunitățile marginalizate din Municipiul Alba Iulia-MICESA“ este cea de formare profesională. În derulare sunt sesiunile de informare și consiliere profesională, în urma cărora benficiarii sunt îndrumați spre unul dintre cele zece  cursuri de formare profesională organizate gratuit prin proiect.

 

Cel de-al treilea curs de calificare va fi cel de „Lucrător în comerţ“ și va demara în data de 3 octombrie 2018, la Alba Iulia. Programul este de calificare, nivel 2,  are o durată de 360 de ore(3 luni) și va fi susținut de experții DAD EXPERTISE S.R.L, partener în cadrul proiectului.

 

Cursul, cu o importantă componentă practică,  se adresează celor care vor să se califice în domeniul comerţului. Amintim câteva dintre avantajele participării la programul de calificare: pregătire alături de formatori cu experiență;  folosirea unor tehnici moderne de predare/instruire;  obținerea unei diplome recunoscute în România și Uniunea Europeană;  dobândirea de competențe profesionale (ex. asigurarea calității, dezvoltare personală, calcule economice specifice aprovizionării și distribuției mărfurilor, organizarea activității comerciale, sortarea, depozitarea și pregătirea mărfurilor, administrarea ambalajelor și mărfurilor, aprovizionarea cu mărfuri a sălii de vânzare etc.).

 

Absolvenţii cursului vor primi și câte o subvenție în valoare de 900 de lei.

 

Cei 22 de participanţi au fost selectați din comunitățile țintă ale proiectului: Chicago“ (blocurile V5 și V6)Goldiş (blocurile 6BCD, 7BCD, 8 BCD) și „Pâclişa”( str. Alunului nr. 1-20, str. Coastei, str. Mierlei, str. Rariștei, str. Văii, str. Carpenului – imobil 141 A-E, interval intersecție imobile 132, 153 – capăt stradă imobil 162). Cursanţii trebuie să aibă domiciliul sau viză de flotant în comunitățile amintite.

 

Prin proiect vor fi organizate şi alte cursuri de calificare:

 

• măcelar: durată 3 luni,  subvenție 900 lei;

• agent de curățenie: durata 3 luni, subvenție 900 lei;

• agent de securitate: durata 3 luni, subvenție 900 lei;

• lucrător finisor pentru construcții: durata 3 luni, subvenție 900 lei;

• operator mașini unelte cu comandă numerică: durata 3 luni, subvenție 900 lei;

• croitor îmbrăcăminte: durata 3 luni, subvenție 900 lei;

• tâmplar universal: durată 6 luni, subvenție 1800 lei.

 

În derulare este cursul de „Bucătar“, iar cel de „Îngrijitor bătrâni la domiciliu“ s-a finalizat luna trecută.

 

Serviciile furnizate în cadrul proiectului sunt integrate, ceea ce înseamnă că ating aspecte esențiale care țin de sfera socială, profesională, medicală, educațională, juridică etc. Altfel spus, vor avea ca scop creşterea accesului la educaţie, servicii medicale şi sociale, piaţa muncii, la  asistenţă juridică pentru reglementarea actelor, la îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, respectiv susţinerea antreprenoriatului. Conjugate, aceste măsuri vor avea ca rezultat schimbarea modului de viață pentru zeci de familii din comunitățile amintite.

 

Cei interesați pot aflata detalii concrete legate de înscrierea în proiect de la experții: Livia ISTRATE: 0720-450887; Cristina BOC: 0753-115506; Petronela ȘERBAN: 0752-476357.

 

Proiectul „Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunitățile marginalizate din Municipiul Alba Iulia – MICESA“, cu o durată de 36 de luni, este derulat de Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu: DAD EXPERTISE S.R.L, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței  de Muncă Alba, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel“ Alba Iulia, Fundația Națională a Tinerilor Manageri, Fundația PAEM Alba, Filiala de Cruce Roșie a Județului Alba.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capitalul Uman (POCU) 2014-2020.