Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

INTERVIU Cristian Nicolae: Trebuie sa privim esecurile ca oportunitati de a trage invataminte 25-08-2014
Cristian Nicolae e absolvent al Facultatii de Medicina, antreprenor IT, trainer & public speaker certificat John Maxwell Team. Acesta sustine traininguri si speech-uri motivationale, care au la baza experienta certificarii John Maxwell si ideile fabuloase despre dezvoltare personala ale lui Robin Sharma, Zig Ziglar, Napoleon Hill, Bob Proctor, Dale Carnegie.
 



Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri i-a luat un interviu:

-          Cine sunteti domnule Cristian Nicolae?


-          Am 48 de ani, sunt din Craiova si am trei copii minunati, care imi dau energie sa fac tot ceea ce imi propun.

-          Concret, cu ce va ocupati?

-          Am absolvit Facultatea de Medicina din Craiova in anul 1991. Dupa numai 1 an, m-am lasat de practicat medicina si am devenit antreprenor.

Impreuna cu fratele, mama si tatal meu, am dezvoltat mai multe afaceri de succes (patiserie de top vizitata de ambasadorul Statelor Unite, cabinet de oftalmologie & optica medicala, producerea de vitezografe de locomotive etc.)

In paralel, intre anii 1995 si 2000, am fost sales manager in doua companii farmaceutice multinationale, Schering-Plough si Hoffmann La Roche.

Din anul 2000 m-am dedicat, impreuna cu fratele meu (tot medic la origine), dezvoltarii unei companii de IT – SoftExpert Mobility – care produce solutii mobile de business, pentru companii precum Farmexim, Boromir, Vel Pitar, Lactag, Bioderma (Franta), Den Braven (Olanda), Alfa Wassermann (Italia), Ewopharma (Elvetia), GL Pharma (Austria) etc.

-          Ce ne spuneti despre noua dvs. pasiune?

-          In urma cu 15 ani, lucrand la companiile farmaceutice si trebuind sa sustin simpozioane in fata a 50-100 de medici si farmacisti, mi-am dat seama ca imi place foarte mult sa povestesc, sa interactionez cu oamenii dintr-o sala, sa primesc intrebari grele, eventual in final sa fiu aplaudat :)

Au trecut anii si in 2012 mi-am gasit implinirea in acest domeniu: am avut sansa sa fiu intre primii 28 de romani certificati in public speaking, training si coaching, de prestigioasa organizatie americana John Maxwell, actualmente fiind Certified & Founding Member John Maxwell Team Romania.

-          Si ce a insemnat acest lucru pentru dvs., ca antreprenor?

-          Prin initiativa personala si printr-un complex de imprejurari favorabile, am inceput sa fiu invitat la emisiuni TV, evenimente, conferinte motivationale, unde se pare ca mesajele inspirationale si de leadership pe care le transmit, sunt apreciate:

La Digi TV am vorbit despre noul leadership şi metode motivaţionale pentru angajaţi, aici.
La ZF Live TV am vorbit despre antreprenoria, aici.
La Business Days TV, Timisoara 02-03 aprilie 2014, despre leadership autentic, aici.
La Business Days TV, Cluj 09-10 iulie 2014, despre determinare si leadership, aici.


Si in ultimul an si jumatate, au fost mult mai multe conferinte : Antreprenor 2.0, 11event Experience, The Duke of Edinburgh International Award, JCI Romania 10 years, Forumul Inovarii etc.

-          Si ati inceput sa sustineti si traininguri?

-          Da, aici fiind doua directii: una este reprezentata de traininguri motivationale & leadership pentru tineret, cum a fost in 2013 programul “Managementul Comunitatilor”, program finantat de Heineken Romania, pentru tineri din ONG-uri, apoi pentru JCI Bucuresti, in vara aceasta am avut tabara internationala RYLA (Rotary Youth Leadership Award), va urma AIESEC Craiova etc.

A doua directie este reprezentata de traininguri pentru companii, aici avand un exemplu interesant cu o companie farmaceutica romano-austriaca (Syncodeal Pharma), careia i-am livrat deja al doilea training motivational trimestrial.

-          Concret, cu ce ii ajuta pe participanti aceste conferinte si traininguri? 

-          Il ajuta pe fiecare om sa isi identifice scopul in viata si in acest fel sa isi dezvolte abilitatile, sa priveasca esecul ca pe un fapt din care sa traga invataminte, sa depaseasca obstacolele, sa isi implineasca potentialul la maxim, constientizand succesiunea pasiune  -> performanta  -> fericire!

Pe partea de leadership, ii ajuta sa isi creasca nivelul de influenta, sa se dezvolte constant, sa isi dezvolte o echipa de calitate, sa se conecteze cu cei din jur, sa isi prioritizeze activitatile, sa renunte atunci cand trebuie si nu in ultimul rand, cum sa formeze alti leaderi.

-          Domnule Nicolae, va multumim si va dorim mult succes. In cazul in care cineva doreste sa va contacteze, cum o poate face?

-          Va multumesc si eu.

D
atele mele sunt:
Tel : 0722-601813
cristiannicolae@johnmaxwellgroup.com
www.johnmaxwellgroup.com/cristiannicolae