Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Future Makers: Competiție de idei de afaceri pentru tineri, cu premii de 20.000 de euro 02-02-2018

Future Makers este un program educaţional de antreprenoriat ce cuprinde o competiţie de idei de business orientate către viitor. Aflat la prima ediţie, Future Makers se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani şi va angrena peste 1500 de studenţi şi tineri pasionaţi de viitor în ateliere antreprenoriale. 

 

"Ne preocupă cum va arăta lumea în 10, 20, 30 de ani şi ne propunem să pregătim România prin iniţiative antreprenoriale", scrie echipa futuremakers.ro. 

 
În 2030, 60% din locurile de muncă pe care le ştim acum vor dispărea şi altele noi le vor lua locul. Folosim deja maşini electrice care se deschid cu cardul, plătim direct cu telefonul şi avem roboţi cu inteligenţă artificială care sunt invitaţi în Bucureşti ca vorbitori în conferinţe.

 

Astfel, echipa futuremakers.ro lansează o competiţie de idei de business cu premii de 20.000 de euro şi un spaţiu de conversaţie despre cum vor evolua diferite industrii şi ce tipuri de soluţii trebuie să construim astăzi, soluții sustenabile în viitor.

 

Evenimentul de lansare al competiției va avea loc în data de 8 februarie, pe Strada Bulevardul Dacia nr. 99, etaj 3, București. Pentru evenimentul pe Facebook, faceți click pe imaginea de mai jos.

 

 

Etapele competiției:  

 

Competiţie de idei

După 8 februarie dăm startul înscrierilor în competitie pe website. Ideile trebuie să fie soluţii concrete la provocările pe care viitorul ni le pregăteşte. Fie că vorbim de viitorul în agricultură, medicină, turism, comerţ sau alte domenii, ideile de afaceri trebuie să fie realiste şi să genereze impact în comunitatea vizată.

Pentru a înţelege mai multe despre ce tipuri de idei căutăm, te sfătuim să participi la atelierele de antreprenoriat pe care le organizăm în toată ţara, în perioada februarie – mai 2018.

Selecţie 50 de echipe finaliste

Un juriu format din lideri de business şi antreprenori va nota fiecare aplicaţie. Primele 50 de echipe vor fi invitate să facă parte din programul de incubare Future Makers. Aflăm cine sunt cele 50 de echipe în luna mai. 

Program de incubare

Cele 50 de echipe finaliste vor intra într-un program de incubare timp de 3 luni. Dezvoltăm împreună ideile şi afacerile finaliste printr-o serie de ateliere, webinarii şi sesiuni de mentorat menite să sprijine echipele în construirea unor afaceri ale viitorului. Fiecare echipă va avea alături în cele 3 luni de incubare, un antreprenor experimentat ca mentor. Oferim acces şi la un centru de resurse online, spaţiu de lucru şi un bootcamp de 3 zile alături de celelalte echipe finaliste.

Community Voting

Pe durata perioadei de incubare lucrăm împreună pentru a dezvolta video-uri de promovare a fiecărei idei de business. Video-ul care va primi cele mai multe voturi pe site-ul Future Makers va câştiga premiul publicului de 2500 euro.

Anunţarea câştigătorilor

Faza finală a competiţiei o reprezintă pitch-urile în faţa juriului. În cadrul finalei, juriul va acorda 5 premii de 2500 de euro fiecare şi premiul cel mare de 5000 de euro. Şi tot atunci aflăm şi cine a câştigat premiul publicului de 2500 euro.

 

 

 

 

 

- Pentru mai multe detalii, vizitați futuremakers.ro

- Formularul de înscriere poate fi accesat aici