Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Finalizarea cu succes a primului curs de antreprenoriat MICESA 30-07-2018

 

Avem bucuria să anunțăm primii 24 de absolvenți ai cursului de antreprenoriat realizat prin proiectul MICESA.

 

Timp de 5 zile, în perioada 20 - 24 iulie 2018, s-a desfășurat la Alba Iulia, primul curs de Inițiere în Competențe Antreprenoriale, acreditat ANC, organizat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri - FNTM, în cadrul proiectului MICESA, pentru persoane interesate din comunitățile „Chicago“, „Goldiş” și „Pâclişa.

 

Trainerii FNTM ai acestui curs au fost Alin Angheluță (antreprenor, decan la MBA Româno-Canadian și cadru didactic la ASE București) și Mihai Roșca (directorul centrului de cercetare CEMARK și cadru didactic la ASE București). Aceștia i-au susținut pe cursanții MICESA și au parcurs împreună cu ei modulele de curs (Introducere în antreprenoriat, Organizarea activității, Strategii de marketing și promovare, Negocierea contractelor, Management financiar, Logistică și Plan de afacere).

 

Trainerii au lucrat alături de cursanți în dezvoltarea de planuri de afaceri, împărtășind cu aceștia experiențelor lor ca antreprenori și manageri.

 

Cursanții MICESA au susținut examenul final, compus dintr-o probă teoretică și una practică, pe 24 iulie 2018, în fața unei comisii ANC. Acestora le-au fost evaluate cunoștințele teoretice, dobândite în timpul zilelor de curs, iar planurile lor de afaceri au fost atent evaluate de membrii comisiei, fiind prezentate pe echipe, în timpul probei practice.

 

Din 25 de persoane înscrise la această sesiune de curs, 24 au absolvit cursul.

 

Îi felicităm pe aceștia, atât pentru promovarea examenului final, dar și pentru implicare și efortul depus în aceste zile! Ne dorim ca această experiență să le fie fost de folos, atât în finalizarea viitoarelor planuri de afaceri, cât și în dezvoltarea lor personală!

 

De asemenea, îi invităm pe beneficiarii MICESA înscriși la e-Learning să continue cu studiul online, parcurcând modulele de curs și finalizând testele, din cadrul platformei Întreprinzător în Turism.

 

Această etapă de educație antreprenorială îi ajută pe cursanți să se pregătească pentru participarea la Concursul de planuri de afaceri organizat prin proiectul MICESA, în perioada noiembrie 2018 - ianuarie 2019, prin care 15 de planuri de afaceri vor fi selelctate de partenerii FNTM, DAD Expertise și PAEM Alba.

 

Fiecare beneficiar cu plan de afacere selectat va primi finanțare de maximum 25.000 de euro (calculat la cursul InforEuro aferent lunii aprilie 2016) pentru demararea propriului business.

 

A doua sesiune de curs de antreprenoriat MICESA se va desfășura în perioada 6 – 10 septembrie 2018.

 

Mai jos, regăsiți lista cu cei 24 de absolvenți ai primului curs de competențe antreprenoriale:

 

 

 

Nr. crt

Nume, Prenume

Media generală

1

AVRAM Mariana

ABSENT

2

BACI Adriana

10

3

BOGDAN Adriana Elena

10

4

BUCUR Ionuț Cosmin

10

5

BUMBU Ovidiu

10

6

DOBRE Ana Maria Ludovica

9.25

7

DRĂGHICIU Ana Maria

9.25

8

DRĂGOI Mihaela Elena

10

9

FLOREA Nicolae

9.25

10

FLOREA Dorin Marcel

9.62

11

FLOREA Ana

9.25

12

ILEA Nicolae

10

13

ILEA Alexandra

10

14

IRIMIE Nicoleta Diana

9.62

15

JALBA Daniela Rodica

10

16

JALBA Ioan Sebastian

10

17

KLAUZ Ștefan

10

18

LĂCĂTUȘ Ioan

10

19

MOLODEȚ Cosmin Ioan

10

20

NEGRESCU Ana Maria

8.50

21

RADU Mircea

10

22

STOICA Maria

10

23

TICA Marcela Claudia

8.87

24

TOMUS Ioana Ramona

10

25

VASIU Emilia Ioana

10

 

 

Proiectul MICESA este implementat de Municipiul Alba Iulia în parteneriat cu DAD EXPERTISE, Agenția JudețeanÄ pentru Ocuparea Forței  de Muncă Alba, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel“ Alba Iulia, Fundația Națională a Tinerilor Manageri - FNTM, FUNDAȚIA PAEM ALBA și Filiala de Cruce Roșie a Județului Alba.

 

Proiectul e dedicat comunităților „Chicago“ (blocuri V5 și V6),„Goldiş”(blocuri 6BCD, 7BCD, 8 BCD) și „Pâclişa”(str. Alunului nr.1-20, str. Coastei, str. Mierlei, str. Rariștei, str. Văii, str. Carpenului - imobil 141 A-E, interval intersecție imobile 132, 153 - capăt stradă imobil 162). MICESA este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capitalul Uman (POCU) 2014-2020.