Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Comunicat de presa - Training și consiliere antreprenorială gratuite pentru 160 de antreprenori sau viitori întreprinzători din mediul rural din Călăraşi şi Ialomiţa 06-08-2012

Axa prioritară 5: „Promovarea măsurilor active de ocupare” 

Domeniul major de intervenţie 5.2:“ Promovarea sustenabilitătii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveste dezvoltarea resurselor umane si ocuparea fortei de muncă”

Titlul proiectului: ,,Dezvoltarea resurselor umane și încurajarea micilor afaceri în zonele rurale din județele Călăraşi și Ialomiţa”

Contract: POSDRU/110/5.2/G/87872

                                                                                                                                                                                                                                                    Călăraşi, 31.07.2012

                                   

            Training şi consiliere antreprenorială gratuite pentru 160 de antreprenori

                 sau viitori întreprinzători din mediul rural din Călăraşi şi Ialomiţa

 

            Marţi, 31 iulie, a avut loc la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi,  Str. Progresul, Bloc BBB, Etaj 3 din Călăraşi evenimentul de lansare al proiectului ”Dezvoltarea resurselor umane și încurajarea micilor afaceri în zonele rurale din județele Călăraşi și Ialomiţa” - POSDRU/110/5.2/G/87872

            Proiectul este finanțat din fonduri europene, pe axa prioritară 5 „ Promovarea măsurilor active de ocupare” și are ca obiectiv sprijinirea persoanelor din mediul rural din județele Călăraşi şi Ialomiţa care sunt deja antreprenori sau care doresc să își deschidă o afacere proprie în domenii non agricole. Proiectul se derulează pe o perioadă de 2 ani, beneficiază de o finanțare din fonduri europene de 2 260 271.84 lei și își propune să ofere consiliere gratuită și cursuri de formare antreprenorială pentru 160 de persoane care locuiesc în mediul rural înjudețele Călăraşi şi Ialomiţa.

            Implementarea proiectului este asigurată de un parteneriat de organizații non-guvernamentale cu experiență în formarea profesională și firme de consultanță în implementarea programelor cu finanțare europeană. Liderul de parteneriat este Asociaţia Eco Eden care va derula acest program alături de: Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri, Fundaţia Societatea Academică Moscopolitană și firma de consultanță Project Development & Strategies.

            ”Am ales județele Călăraşi şi Ialomiţa pentru implementarea acestui proiect deoarece credm că oamenii de la sate din aceste județe au nevoie, poate mai mult decât alții, de ajutor în a-și dezvolta micile afaceri locale și de consiliere profesională dacă doresc să devină antreprenori în viitor. Rolul nostru este de a selecta un număr de 160 de persoane din mediul rural din aceste județe și de a le oferi tot sprijinul pentru e deveni antreprenori de success. În cadrul proiectului sunt prevăzute cursuri gratuite de IT, cursuri de management, de introducere în managementul financiar al firmei, cursuri de legislație axate pe zona IMM-urilor, promovare și planificarea afacerilor. Toate aceste cursuri sunt gratuite și vor fi certificate CNFPA. De asemenea, vom oferi consiliere pentru cei care doresc să își înceapă o afacere în domenii non-agricole la sate. Mai mult, va exista și un concurs de proiecte la care, câștigătorii vor beneficia de premii care să îi ajute să își înceapă cu dreptul noua carieră antreprenorială”, a declarant managerul proiectului, dl. Cătălin Băncilă, Președintele Asociației Eco Eden.

             La eveniment au participat peste 20 de persoane care s-au declarant deja interesate de acest proiect și care au completat fișele de înscriere pentru programele de training și consiliere gratuite. De asemenea, au paraticipat primari din satele din Călăraşi şi Ialomiţa și experți în formare profesională managerială, jurnaliști și reprezentanți ai organizațiilor partenere în implementarea proiectului.

             Cei care doresc să obțină informații sau să se înscrie pot transmite un email la proiect@afaceri-rurale.ro sau îi pot contacta direct pe experții de implementare la telefon 0732.505.103.