Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri

Arad: FNTM deschide un nou pol de promovare a culturii antreprenoriale 03-12-2012
conferinta arad 29 noi 2012.jpg

 

Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri - FNTM, in parteneriat cu VMB Partners si Revista Capital, a organizat pe 29 noiembrie 2012 la Ineu conferinta “Solutii pentru dezvoltarea economica a comunitatilor rurale”, la Hanul Moara cu Noroc din Judetul Arad.

 

Evenimentul a venit in sprijinul intreprinzatorilor si factorilor de decizie din cadrul autoritatilor publice locale, in demersul lor de a asigura dezvoltarea comunitatii locale, prin dezvoltare economica si cresterea capacitatii administrative.

 

Conferinta s-a bucurat de prezenta a peste 50 de participanti, reprezentanti ai mediului de afaceri din judetul Arad, cat si o participare semnificativa a reprezentantilor autoritatilor locale din regiune printre care mentionam reprezentantii Consiliului Judetean Arad si ai primariilor din Bocsig, Pancota, Seleus, Silindia, Seitin, Hasmas, Iratosu, Felnac si Santana.

 

Expertii au sustinut prezentari si sesiuni interactive cu participantii, pe subiecte legate de oportunitati de finantare, educatie si dezvoltare acomunitatilor rurale.

 

S-au prezentat solutiile propuse de VMB Partners SA pentru maximizarea veniturilor bugetelor locale, prin cresterea bazei de impozitare, imbunatatirea colectarii impozitelor si taxelor locale, administrarea mai eficienta a domeniului public, stimularea parteneriatului public-privat sau atragerea fondurilor europene. In luarile de cuvant expertii au subliniat ideea ca eforturile administratiilor publice locale in sensul cresterii veniturilor proprii trebuie sa fie reale, constante si fundamentate de politici publice coerente si consecvent aplicate.

 

Marius Bostan, presedintele FNTM, a subliniat faptul ca “in general, in perioadele de recesiune economica au rezistat afacerile acelor antreprenori care au avut o educatie manageriala mai buna, iar in Romania exista un deficit de educatie de afaceri”.

 

In vederea sustinerii educatiei manageriale, fiecarui participant la Conferinta i s-a acordat o bursa in valoare de 1000 lei, pentru inscrierea la “Programul de Educatie Antreprenoriala” online, lansat de FNTM. Cursul se desfasoara pe o perioada de 6 luni si ofera instrumentele pentru dezvoltarea unei afaceri de succes, prin parcurgerea celor 7 module de curs concepute de o echipa de profesori recunoscuti in mediile universitare: Antreprenoriat si inovarea afacerii, Managementul afacerii, Comunicare si negociere in afaceri, Finantele si contabilitatea afacerii, Firma si mediul economic, Marketing si Initiere IT pentru afaceri.

 

Pentru mai multe detalii cu privire la programul de educatie si actiunile FNTM vizitati www.fntm.ro.